Please enable Javascript
Accesează direct conținutul principal

Nikki Krishnamurthy

Vicepreședintă senior, Directoare de resurse umane

Nikki Krishnamurthy este vicepreședintă senior, Directoare de resurse umane, coordonând echipele Uber dedicate resurselor umane, recrutării, mediului de lucru, precum și diversității, echității și incluziunii. Acestea îi sprijină pe angajații companiei din întreaga lume.

Înainte să se alăture companiei Uber, Nikki a lucrat la Expedia Inc. ca Directoare de resurse umane. Înainte de a deveni Directoare de resurse umane, Nikki a fost vicepreședintă și directoare generală la Expedia Local Expert timp de 3 ani și jumătate. În acest rol, a fost responsabilă pentru strategia generală, operațiuni și P&L pentru linia de afaceri care oferă rezervări online pentru activități, tururi, atracții și transport terestru în întreaga lume.

Nikki are peste 25 de ani de experiență în resurse umane, începându-și cariera în resurse umane în domeniul bancar, mai întâi la PNC, apoi la WaMu. Are o diplomă în psihologie de la Universitatea Rutgers.