Siguranță și respect pentru toată lumea
Ghidul comunității Uber
Ghidul nostru a fost creat pentru a ajuta la menținerea siguranței, respectului și experiențelor pozitive.
Toți cei care își creează un cont Uber în oricare dintre aplicațiile noastre, inclusiv dar fără a se limita la șoferi, pasageri, curieri, utilizatori Uber Eats, comercianți și utilizatori JUMP trebuie să respecte acest ghid.
Normele din această secțiune favorizează interacțiunile pozitive pe parcursul fiecărui serviciu din cadrul comunității noastre variate.
Echipa noastră se străduiește zilnic să ofere tuturor servicii mai sigure. De aceea au fost create aceste standarde. În această secțiune poți găsi și îndrumări specifice pentru Uber Eats.
Ne angajăm să respectăm legea. Ne așteptăm ca toți utilizatorii aplicațiilor noastre să respecte la rândul lor legile aplicabile.
Instrucțiuni suplimentare pentru Uber Eats
Pe lângă respectarea Ghidului comunității Uber, consultă standardele noastre destinate comenzilor și livrărilor cu Uber Eats.
Importanța alegerilor tale
Milioane de oameni beneficiază zilnic de servicii excelente cu Uber. Aceste interacțiuni pozitive ne definesc. Mulțumim că ai ales să transformi Uber într-o comunitate sigură și primitoare.
Feedbackul tău contează
Și la bine și la rău, ne poți anunța ușor despre orice se întâmplă. Echipa noastră își îmbunătățește constant standardele, iar feedbackul tău este important pentru a putea lua măsurile corespunzătoare și a ne menține standardele relevante pe măsură ce tehnologia se dezvoltă.
Dacă dorești să raportezi un incident, accesează help.uber.com sau contactează-ne din aplicație. Dacă ești în pericol iminent, alertează autoritățile locale înainte să anunți Uber.
O evaluare bună înseamnă că te descurci excelent. Dacă evaluarea ta este cu mult sub medie, îți poți pierde temporar sau permanent accesul la aplicație. Iar dacă îți pierzi accesul la aplicație din cauza evaluării, îți putem trimite informații care pot ajuta la îmbunătățirea acesteia.
Uber examinează toate rapoartele trimise către echipa de suport care pot indica încălcarea Ghidului comunității noastre și le putem ancheta prin intermediul unei echipe specializate. Îți putem restricționa accesul la cont până când finalizăm examinarea. Nerespectarea ghidului poate duce la pierderea accesului la conturile Uber.
Această pagină este o resursă prin care se rezumă Ghidul comunității Uber. Pentru a citi în detaliu Ghidul comunității, accesează acest link dacă te afli în Europa sau Africa Subsahariană și acest link dacă te afli în Orientul Mijlocul sau în Africa de Nord. Pasagerii și utilizatorii Uber Eats pot accesa Termenii și condițiile Uber și Uber Eats aici, iar Termenii și condițiile pentru biciclete JUMP aici. Partenerii pot accesa aici acordul legal, încheiat cu Uber.
Nerespectarea Ghidului comunității poate duce la pierderea accesului la conturile Uber. Acest lucru poate include anumite acțiuni întreprinse când nu ești conectat(ă) la aplicație, dacă stabilim că acțiunile respective amenință siguranța comunității Uber, a angajaților noștri și a contractanților sau provoacă prejudicii mărcii, reputației sau activităților companiei Uber.
Despre